APROBAREA, DEPUNEREA ȘI COMPONENȚA SITUAȚIILOR FINANCIARE
2.1. Prevederi generale
Pentru instituțiile publice, documentul oficial de prezentare a situației patrimoniului aflat în administrarea statului și a unităților administrativ-teritoriale și a execuției bugetului de venituri și cheltuieli, îi reprezintă situațiile financiare. Acestea se întocmesc conform normelor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Situațiile financiare se întocmesc în moneda națională, respectiv în lei, fără subdiviziunile leului.
Pentru necesitățile proprii de informare și la solicitarea unor organisme internaționale, se pot întocmi situații financiare și într-o altă monedă.
Întocmirea situațiilor financiare anuale trebuie să fie precedată obligatoriu de inventarierea generală a elementelor de activ și de pasiv și a celorlalte bunuri și valori aflate în gestiune, potrivit normelor emise în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice.
Situațiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare (active nete/patrimoniu net/capital propriu), precum și a performanței financiare și a rezultatului patrimonial.
Situațiile financiare se semnează de conducătorul instituției și de conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.
Instituțiile publice au obligația să prezinte la unitățile de trezorerie a statului la care au deschise conturile, situația fluxurilor de trezorerie pentru obținerea vizei privind exactitatea plăților de casă, a soldurilor conturilor de disponibilități, după caz, pentru asigurarea concordanței datelor din contabilitatea instituției publice cu cele din contabilitatea unităților de trezorerie a statului.
Situațiile fluxurilor de trezorerie care nu corespund cu datele din evidența trezoreriilor statului se vor restitui instituțiilor publice respective pentru a introduce corecturile corespunzătoare.
Este interzis instituțiilor publice să centralizeze situațiile financiare ale instituțiilor din subordine care nu au primit viza trezoreriei statului.
Instituțiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori de credite secundari sau terțiari, depun un exemplar din situațiile financiare trimestriale și anuale la organul ierarhic superior, la termenele stabilite de acesta.
Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, alte autorități publice, instituții autonome și unitățile administrativ-teritoriale, ai căror conducători au calitatea de ordonator principal de credite, depun la Ministerul Finanțelor Publice sau direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, după caz, un exemplar din situațiile financiare trimestriale și anuale, potrivit normelor și la termenele stabilite de acesta.
Unitățile fără personalitate juridică, subordonate instituției publice, organizează și conduc contabilitatea operațiunilor economico-financiare până la nivel de balanță de verificare, fără a întocmi situații financiare.
Activitatea desfășurată în străinătate de unitățile fără personalitate juridică, subordonate instituțiilor publice din România, se include în situațiile financiare ale persoanei juridice române și se raportează pe teritoriul României.
2.2. Componenta Situațiilor Financiare
Situațiile financiare trimestriale și anuale cuprind:
a) bilanțul;
b) contul de rezultat patrimonial;
c) situația fluxurilor de trezorerie;
d) situația modificărilor în structura activelor/capitalurilor;
e) anexe la situațiile financiare, care includ: politici contabile și note explicative;
f) contul de execuție bugetară.
2.3. Bilanțul
2.3.1. Prevederi generale
Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale instituției publice la sfârșitul perioadei de raportare, precum și în alte situații prevăzute de lege.
Pentru fiecare element de bilanț trebuie prezentată valoarea aferentă elementului respectiv pentru exercițiul financiar precedent.
Dacă valorile prezentate anterior nu sunt comparabile, absența comparabilității trebuie prezentată în notele explicative.
Un element de bilanț pentru care nu există valoare nu trebuie prezentat, cu excepția cazului în care există un element corespondent pentru exercițiul financiar precedent.
În bilanț, elementele de natura activelor sunt prezentate în funcție de gradul crescător al lichidității iar elementele de natura datoriilor sunt prezentate în funcție de gradul crescător al exigibilității.
Un activ reprezintă o resursă controlată de către instituția publică ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru instituție și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil.
O datorie reprezintă o obligație actuală a instituției publice ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care incorporează beneficii economice.
Activele și datoriile curente se prezintă în bilanț distinct de activele și datoriile necurente.
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al statului sau unităților administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari ai activelor unei instituții publice după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalurile proprii se mai numesc și active nete sau patrimoniu net și se determină ca diferența între active și datorii.
În funcție de necesitățile de informare, Ministerul Finanțelor Publice poate solicita prezentarea în bilanț a unor informații suplimentare față de cele care trebuie prezentate în concordanță cu prezentele reglementări.
Modelul formularului „Bilanț” este prezentat în anexa nr. 13 la prezentele norme. Formatul bilanțului nu poate fi modificat de la un exercițiu financiar la altul.
2.3.2. Structura Bilanțului
A. ACTIVE
Active necurente
Active fixe necorporale
Instalații tehnice, mijloace de transport, animale, plantații, mobilier, aparatură birotică și alte active corporale
Terenuri și clădiri
Alte active nefinanciare
Active financiare
Creanțe (peste un an)
Total active necurente
Active curente
Stocuri
Creanțe (sub un an)
Investiții pe termen scurt
Conturi la trezorerie și bănci
Cheltuieli în avans
Total active curente
Total active
B. DATORII
Datorii necurente
Datorii (peste un an)
Împrumuturi pe termen lung
Provizioane
Total datorii necurente
Datorii curente
Datorii (sub un an)
Împrumuturi pe termen scurt
Împrumuturi pe termen lung ce trebuie plătite în exercițiul curent
Venituri în avans
Provizioane
Total datorii curente
Total datorii
Active nete/Capitaluri proprii = Total active – Total datorii
C. Capitaluri proprii
Rezerve și fonduri
Rezultatul patrimonial
Rezultatul reportat
2.4. Contul de rezultat patrimonial
2.4.1. Prevederi generale
Contul de rezultat patrimonial prezintă situația veniturilor, finanțărilor și cheltuielilor din cursul exercițiului curent.
Veniturile și finanțările sunt prezentate pe feluri de venituri după natura sau sursa lor, indiferent dacă au fost încasate sau nu.
Cheltuielile sunt prezentate pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinația lor, indiferent dacă au fost plătite sau nu.
În contul de rezultat patrimonial (economic) sunt prezentate și veniturile calculate (ex. venituri din reluarea provizioanelor și ajustărilor de valoare) care nu implică o încasare a acestora precum și cheltuielile calculate (ex. cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările de valoare) care nu implică o plată a acestora.
Pentru fiecare element din contul de rezultat patrimonial trebuie prezentată valoarea aferentă elementului corespondent pentru exercițiul financiar precedent.
Dacă valorile prevăzute anterior nu sunt comparabile, absența comparabilității trebuie prezentată în notele explicative.
Un element din contul de rezultat patrimonial pentru care nu există valoare nu trebuie prezentat, cu excepția cazului în care există un element corespondent pentru exercițiul financiar precedent.
Rezultatul patrimonial este un rezultat economic care exprimă performanța financiară a instituției publice, respectiv excedent sau deficit patrimonial. Acest rezultat se determină pe fiecare sursă de finanțare în parte, precum și pe total, ca diferență între veniturile realizate și cheltuielile efectuate în exercițiul financiar curent.
În funcție de necesitățile de informare, Ministerul Finanțelor Publice poate solicita prezentarea unor informații suplimentare față de cele care trebuie prezentate în concordanță cu prezentele reglementări.
Modelul formularului „Contul de rezultat patrimonial” este prezentat în anexa nr. 14 la prezentele norme. Formatul Contului de rezultat patrimonial nu poate fi modificat de la un exercițiu financiar la altul.
2.4.2. Structura Contului de rezultat patrimonial
Venituri operaționale
– venituri din impozite și taxe, contribuții de asigurări și alte venituri ale bugetelor
– venituri din activități economice
– finanțări, subvenții, transferuri, alocații bugetare cu destinație specială
– alte venituri operaționale
Total venituri operaționale
Cheltuieli operaționale
– cheltuieli cu salariile și contribuțiile aferente
– subvenții, transferuri
– cheltuieli privind stocurile, lucrările și serviciile executate de terți
– cheltuieli de capital, amortizări și provizioane
– alte cheltuieli operaționale
Total cheltuieli operaționale
Excedent (deficit) din activitatea operațională
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
Excedent (deficit) din activitatea financiară
Excedent (deficit) din activitatea curentă
(excedent/deficit din activitatea operațională +/-
excedent/deficit din activitatea financiară)
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Excedent/deficit din activitatea extraordinară
Rezultatul patrimonial
(excedent/deficit din activitatea curentă +/-
excedent/deficit din activitatea extraordinară)
2.5. Situația fluxurilor de trezorerie
Situația Fluxurilor de trezorerie prezintă existența și mișcările de numerar divizate în:
Fluxuri de trezorerie din activitatea operațională, care prezintă mișcările de numerar rezultate din activitatea curentă:
– Încasări
– Plăți
Fluxuri de trezorerie din activitatea de investiții, care prezintă mișcările de numerar rezultate din achizițiile ori vânzările de active fixe:
– Încasări
– Plăți
Fluxuri de trezorerie din activitatea de finanțare, care prezintă mișcările de numerar rezultate din împrumuturi primite și rambursate, ori alte surse financiare:
– Încasări
– Plăți
Formularul se completează de către fiecare instituție, cu informațiile privind încasări și plăți efectuate, preluate din rulajele fiecărui cont de la trezorerie sau bănci.
Modelul formularului „Situația fluxurilor de trezorerie” este prezentat în anexa nr. 15 la prezentele norme.
2.6. Situația modificărilor în structura activelor/capitalurilor
Situația modificărilor în structura activelor/capitalurilor trebuie să ofere informații referitoare la structura capitalurilor proprii, influențele rezultate din schimbarea politicilor contabile, influențele rezultate în urma reevaluării activelor, calculului și înregistrării amortizării sau din corectarea erorilor contabile.
Situația prezintă în detaliu creșterile și diminuările din timpul anului al fiecărui element al conturilor de capital.
2.7. Anexele la situațiile financiare
Anexele sunt parte integrantă a situațiilor financiare. Ele conțin: politici contabile și note explicative.
Notele explicative furnizează informații suplimentare care nu sunt încorporate în situațiile financiare.
2.7.1. Principii și politici contabile
2.7.1.1. Principii contabile
Elementele prezentate în situațiile financiare se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, conform contabilității de angajamente.
– Principiul continuității activității – Presupune că instituția publică își continuă în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de desființare sau reducere semnificativă a activității. Dacă ordonatorii de credite au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-și continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.
– Principiul permanenței metodelor – Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul.
– Principiul prudenței – Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă și în special:
– trebuie să se țină cont de toate angajamentele apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data depunerii acestuia;
– trebuie să se țină cont de toate deprecierile.
– Principiul contabilității pe bază de angajamente – Efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit și sunt înregistrate în evidențele contabile și raportate în situațiile financiare ale perioadelor de raportare.
Situațiile financiare întocmite în baza acestui principiu oferă informații nu numai despre tranzacțiile și evenimentele trecute care au determinat încasări și plăți dar și despre resursele viitoare, respectiv obligațiile de plată viitoare.
Acest principiu se bazează pe independența exercițiului potrivit căruia toate veniturile și toate cheltuielile se raportează la exercițiul la care se referă, fără a se ține seama de data încasării veniturilor, respectiv data plății cheltuielilor.
– Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii – Componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.
– Principiul intangibilității – Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent.
– Principiul necompensării – Orice compensare între elementele de activ și de datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă, cu excepția compensărilor între active și datorii permise de reglementările legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor la valoarea integrală.
– Principiul comparabilității informațiilor – Elementele prezentate trebuie să dea posibilitatea comparării în timp a informațiilor.
– Principiul materialității (pragului de semnificație) – Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor financiare iar elementele cu valori nesemnificative dar care au aceeași natură sau au funcții similare trebuie însumate și prezentate într-o poziție globală. Un element patrimonial este considerat semnificativ dacă omiterea să ar influența în mod vădit decizia utilizatorilor situațiilor financiare.
– Principiul prevalenței economicului asupra juridicului (realității asupra aparenței) – Informațiile contabile prezentate în situațiile financiare trebuie să fie credibile, să respecte realitatea economică a evenimentelor sau tranzacțiilor, nu numai forma lor juridică.
Abaterile de la principiile generale prezentate mai sus pot fi efectuate în cazuri excepționale. Astfel de abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum și motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra valorii activelor, datoriilor, poziției financiare și a rezultatului patrimonial.
2.7.1.2. Politici contabile
Aplicarea prezentelor reglementări contabile presupune stabilirea unui set de proceduri de către conducerea fiecărei instituții publice pentru toate operațiunile derulate, pornind de la întocmirea documentelor justificative până la întocmirea situațiilor financiare trimestriale și anuale.
Aceste proceduri trebuie elaborate de către specialiști în domeniul economic și tehnic, cunoscători ai specificului activității desfășurate și ai strategiei adoptate de instituție.
La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate principiile de bază ale contabilității de angajamente.
Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare, a unor informații care trebuie să fie:
a) relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor economice; și
b) credibile în sensul că:
– reprezintă fidel rezultatul patrimonial și poziția financiară a instituției publice;
– sunt neutre;
– sunt prudente;
– sunt complete sub toate aspectele semnificative.
Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege sau au ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile instituției publice. Acest lucru trebuie menționat în notele explicative.
2.7.2. Note explicative
2.7.2.1. Prevederi generale
Notele explicative la situațiile financiare conțin informații referitoare la metodele de evaluare a activelor, precum și orice informații suplimentare care sunt relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute.
Notele explicative se prezintă sistematic. Pentru fiecare element semnificativ din bilanț trebuie să existe informații în notele explicative.
2.7.2.2. Comparabilitatea informațiilor
Pentru elementele prezentate în notele explicative, se va prezenta de regulă suma corespunzătoare anului curent și celui precedent.
Următoarele informații trebuie prezentate cu claritate și repetate ori de câte ori este necesar, pentru buna lor înțelegere:
a) numele persoanei juridice care face raportarea;
b) faptul că situațiile financiare sunt proprii acesteia;
c) data la care s-au încheiat sau perioada la care se referă situațiile financiare;
d) moneda în care sunt întocmite situațiile financiare;
e) exprimarea cifrelor incluse în raportare (lei).
2.7.2.3. A se vedea și Normă metodologică din 12/04/2008. 31/01/2018 – subpunctul a fost modificat prin Ordin 1176/2018
Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea și depunerea situațiilor financiare, vor fi corectate în anul în care acestea se constată.
Corectarea erorilor contabile aferente exercițiilor precedente, apărute în urma unor greșeli matematice, a greșelilor de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greșite a tranzacțiilor și altor evenimente, se efectuează în conturile corespunzătoare de active, datorii și capitaluri, iar cele referitoare la venituri și cheltuieli se efectuează în contul 117 «Rezultatul reportat».
Corectarea erorilor aferente exercițiilor financiare precedente nu determină modificarea situațiilor financiare ale acelor exerciții.
În notele la situațiile financiare trebuie prezentate informații suplimentare cu privire la erorile constatate.
2.7.2.4. Conținutul și structura notelor explicative
Conținutul și structura notelor explicative se vor dezvolta prin precizări pentru întocmirea situațiilor financiare.
2.8. Reguli generale de evaluare
Pentru evaluarea elementelor din bilanț, se stabilesc următoarele reguli:
a) Evaluarea la data intrării în instituția publică
La data intrării în patrimoniu bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă (costul istoric), care se stabilește astfel:
– la cost de achiziție – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
– la cost de producție – pentru bunurile produse în instituție;
– la valoarea justă – pentru bunurile obținute cu titlu gratuit.
Costul de achiziție al bunurilor cuprinde: prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (cu excepția acelora pe care instituția publică le poate recupera de la autoritățile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției bunurilor respective.
Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziție.
Costul de producție al unui bun cuprinde: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumabile și cheltuielile de producție direct atribuibile bunului.
Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor, precum și costul de producție al activelor fixe cuprind cheltuielile directe aferente producției, și anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă și alte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora.
Următoarele elemente reprezintă exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit:
– pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri de producție înregistrate peste limite normal admise;
– cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricație;
– regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea stocurilor în forma și locul final;
– costurile de desfacere.
Prin activ cu ciclu lung de fabricație se înțelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanțială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare.
Valoarea justă a unui bun reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bună voie între două părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv.
Pentru bunurile care au valoare de piață, valoarea justă este identică cu valoarea de piață.
b) Evaluarea cu ocazia inventarierii
Evaluarea elementelor de activ și pasiv cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței, conform normelor emise în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice.
c) Evaluarea la încheierea exercițiului financiar
La încheierea exercițiului financiar, elementele de activ și de pasiv de natura datoriilor se evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, respectiv valoarea de inventar. În acest caz, se vor avea în vedere printre altele:
– pentru elementele de activ, diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă netă se înregistrează în contabilitate pe seama unei ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este temporară, aceste elemente menținându-se, la valoarea lor de intrare.
Prin valoare contabilă netă se înțelege valoarea de intrare, mai puțin amortizarea și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, cumulate.
– pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor corespunzătoare de datorii.
La fiecare dată a bilanțului:
– elementele monetare exprimate în valută (disponibilități și alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele și depozitele bancare, creanțe și datorii în valută) trebuie evaluate și raportate utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar. Diferențele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării creanțelor sau datoriilor în valută sau cursul la care au fost raportate în situațiile financiare anterioare și cursul de schimb de la data încheierii exercițiului financiar, se înregistrează la venituri sau la cheltuieli financiare, după caz;
– pentru creanțele și datoriile, exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, eventualele diferențe favorabile sau nefavorabile, care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare.
– elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută și înregistrate la costul istoric (active fixe, stocuri) trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacției;
– elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută (active fixe, stocuri) și înregistrate la valoarea justă trebuie raportate utilizând cursul de schimb existent la data determinării valorilor respective.
Prin elemente monetare se înțelege disponibilitățile bănești, și activele/ datoriile de primit/de plătit în sume fixe sau determinabile.
d) Evaluarea la data ieșirii din unitate
La data ieșirii din instituție sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
2.9. Contul de execuție bugetară
2.9.1. Prevederi generale
Contul de execuție bugetară va cuprinde toate operațiunile financiare din timpul exercițiului financiar cu privire la veniturile încasate și plățile efectuate, în structura în care a fost aprobat bugetul, și trebuie să conțină:
a) informații privind veniturile:
– prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive
– drepturi constatate
– încasări realizate
– drepturi constatate de încasat
b) informații privind cheltuielile:
– credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive
– angajamente bugetare
– angajamente legale
– plăți efectuate
– angajamente legale de plătit
– cheltuieli efective (costuri, consumuri de resurse).
c) informații privind rezultatul execuției bugetare (încasări realizate minus plăți efectuate).
* Conținutul și structura Contului de execuție se vor dezvolta prin precizări pentru întocmirea situațiilor financiare.
2.9.2. Întocmirea Contului de execuție bugetară
Contul de execuție bugetară se întocmește pe baza datelor preluate din rulajele debitoare și creditoare ale conturilor de disponibil, care trebuie să corespundă cu cele din conturile deschise în trezorerie sau la bănci, după caz.
Modelul formularului „Cont de execuție” pentru veniturile bugetului instituției publice este prevăzut în anexa nr. 16 la prezentele norme.
Modelul formularului „Cont de execuție” pentru cheltuielile bugetului instituției publice este prevăzut în anexa nr. 17 la prezentele norme.
În funcție de modificările intervenite în structura clasificației bugetare, Ministerul Finanțelor Publice va actualiza aceste formulare.
2.10. Alte prevederi
Comasarea prin absorbirea unei instituții publice de către o altă instituție publică are ca efect dizolvarea fără lichidare a instituției care își încetează existența și transmiterea patrimoniului său către instituția publică absorbantă, în starea în care se găsește la data comasării.
Operațiile care trebuie efectuate, în situația comasării prin absorbire, divizare sau dizolvare sunt:
* Inventarierea patrimoniului în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 republicată și cu Normele privind inventarierea elementelor de activ și de pasiv.
* Întocmirea situațiilor financiare de încetare a activității, pe formulare și conform metodologiei elaborate de Ministerul Finanțelor Publice pentru instituții publice.
În cazul comasării prin absorbire, instituția publică absorbantă dobândește toate bunurile, drepturile și obligațiile instituției publice care își încetează activitatea și care este absorbită. Predarea-primirea activelor și pasivelor instituției absorbite, către instituția absorbantă are loc după publicarea actului de reorganizare și aprobarea de către ordonatorul principal de credite a inventarului, situațiilor financiare și contractelor în curs de execuție la data comasării.